Cronica meciului
Deportivo și-a luat revanșa pentru eliminarea , să-i spunem, umilitoare din cupă. După o dublă manșă ofertantă în care tunarii au jucat în inferioritate, oaspeții au părăsit competiția K.O. serios șifonați. De data asta au fost mai concentrați, au început perfect și și-au apropiat victoria după o primă repriză perfectă. Mihai Prodan a deschis scorul în minutul 8, ofensiva a funcționat perfect pentru oaspeți, Gabi Micu a fost mare și a majorat diferența (13), apoi Prodan era dator cu un assist pentru Petre Claudiu și s-a achitat cavalerește (15). În ultima clipă a mitanului, Forin Cormoș a sădit speranța tunarilor, acțiune purtată alături de Nae și gazdele dădeau semnele revirimentului. Același Nae, la cinci minute de la reluare, a flambat ostilitățile, 3-2, Arsenal 2012 a forțat, însă Mihai Prodan avea să mai puncteze o dată. Doppietta pentru el, ecart refăcut pentru oaspeți. Ionuț Tănase a părăsit terenul mai devreme după ce a colecționat rapid două avertismente, iar cu un om în plus pe final, Deportivo se putea considera învingătoare. Așa a și fost după ce ambele echipe au mai înscris câte un gol. Triplă pentru Prodan, cireașă pusă pe tort în minutul 39, apoi, cu un gest tehnic de rafinament, Ionuț Tudor a mai îndulcit amarul cu o boltă superbă în urma căreia balonul a aterizat, din lovitură liberă indirectă, în plasa lui Vlăscenau. Două echipe fără griji și fără pretenții au oferit un joc plăcut.
Omul meciului: Mihai Prodan – nota 9,5
Arsenal 2012 vs Deportivo Bucuresti - Etapa 25 | LIGA 2B | REZUMAT | | VICTORYCUP CASA PARIURILOR | real madrid houston | |
| 1 Likes | 1 Dislikes |
| 14 views views | 848 followers |
| Sports | Upload TimePublished on 19 Mar 2019 |
Không có nhận xét nào:
Đăng nhận xét